Dimineața, nu mult după primii zori, parcul acoperit de brumă arăta ca o mare sala regală peste care se așternuse pânza de păianjen a uitării și a încremenirii în timp.

Ca de fiecare 1 Decembrie, am grijă ca statuia lui Vlad să nu fie orfană de flori și de aducere aminte. Uneori mai vin câțiva amici, alteori vin copii cărora le spun povești despre Vlad și despre vremea când nădejdea Europei stătea în voievozii noștri. De cele mai multe ori sunt șingur. Ca astăzi.

Nu-mi părea rău că nu este nimeni. Era în aer un basm neauzit, care s-ar fi destrămat la primul sunet. Era frumos dincolo de cuvinte,era liniște. Mi-am adus aminte ca în fiecare an, că pentru Vodă nici nu știu să ma rog cum trebuie. Oare ce s-o cuveni să-i ceri Lui Dumnezeu pentru cel ce a vărsat râuri din sângele altora și din sângele său ca să ne fie nouă bine astăzi?

Gândurile mi le-am alungat, le-am lăsat să înghețe în gerul dimineții și am făcut loc inimii să se mire și să se bucure că noi, târgoviștenii și noi, românii îl avem pe Drăculea.
Dacă nu aș avea fotografii, poate nu m-ați crede, dar basmul acela încremenit a prins carne și suflet de om. De lânga mine am auzit așa, deodată, voce de om bătrân și sfătos.

– Bine faci, domnule, că îl cinstești pe Vlad! Păi tu știi cine a fost el? Cum l-a bătut el pe sultanul sultanilor și cum a păzit el creștinătatea de păgâni?
Un bătranel mic, cu ochii ageri, de parcă înlăuntrul lui ar fi sălășluit Făt- Frumos sau vreun cavaler al lui Vodă a început să-mi povestească despre isprăvile lui Drăculea.

Nu-mi venea să cred! Nu știu cum, de unde a apărut și cum de știa atât de multe.
Mi-a povestit despre Ștefan, voievodul pe care Vlad l-a pus pe tronul Moldovei, despre Iancu și despre Matei Corvin, despre cât ne-ar trebui astăzi un alt Vlad Vodă.

Astăzi, nu am mai spus povești despre viteji. Astăzi, m-am prefăcut că nu le știu și le-am ascultat. Așa a fost să fie, să treacă, dimineață, prin parc, un fost profesor de istorie –așa mi-a spus dumnealui, dar cine știe ce-o fi fost cu adevărat, ce întrupare?- și să mă lase să tac la umbra poveștilor sale. Așa a fost să fie și a fost cel mai frumos 1 Decembrie de mulți ani încoace!

La mulți ani!